Coordonatorul Departamentului de Dezvoltare Durabilă, consilierul de stat László Borbély a devenit ”membru de onoare” al Rețelei Europene de Dezvoltare Durabilă #ESDN, la finalul mandatului său de președinte al celei mai vechi organizații a sustenabilității europene. Titlul i-a fost conferit în cadrul ședinței Adunării generale a Rețelei, marți, 16 decembrie.
Mandatul de președinte al lui László Borbély a fost concentrat pe trei direcții strategice: creșterea vizibilității politice a dezvoltării durabile, implicarea tinerilor și consolidarea cooperării între administrațiile europene.
”În 2024, la Bruxelles, Conferința Upgrading Europe am transmis un mesaj puternic: Europa are nevoie de politici transformatoare, integrate, capabile să îmbine inovația cu cooperarea interinstituțională. A fost o discuție profundă și orientată spre viitor și despre felul în care putem așeza sustenabilitatea în centrul guvernării moderne. În 2025, la Copenhaga, am făcut un pas și mai important: am deschis dialogul strategic privind agenda post-2030. După zece ani de implementare a ODD-urilor, a venit momentul unei reflecții mature și a unei recalibrări a năzuințelor europene. Această conferință a consolidat rolul ESDN ca for european unic al viziunii, expertizei și cooperării” – a accentuat în cadrul ședinței Adunării consilierul de stat László Borbély.
Despre implicarea tinerilor în politicile dezvoltării durabile, consilierul de stat a afirmat că este dintre cele mai mari realizări ale mandatului său de președinte al ESDN. Cele două ateliere de tineret organizate la Berlin, în 2024 și 2025, au reunit peste 60 de tineri participanți din întreaga Europă. Aceștia au abordat subiecte cheie, cum ar fi neutralitatea climatică până în 2050 și viziunea lor pentru Europa de după 2030, un rezultat notabil fiind Memorandumul ESDN pentru tineret, adoptat în 2024 și care exprimă așteptările tinerei generații în acest domeniu. ”Pentru prima dată, vocile tinerilor nu au fost doar auzite, ci au devenit parte a identității organizației noastre” – a subliniat László Borbély.
În 2025, Rețeaua a fost extinsă prin aderarea Țării Galilor ca membru contribuitor, ”un semn clar al relevanței și atractivității ESDN la nivel european” – a remarcat fostul președinte al ESDN, reamintind membrilor ESDN și de importanța celor două evenimente Peer Learning — la București (2024) și Bruxelles (2025) — ce au prilejuit schimburi de experiență și cunoașterea exemplelor de bună practică din cadrul diferitelor administrații europene. ”Am abordat subiecte precum dimensiunea culturală a sustenabilității, economia circulară și relevanța continuă a ODD într-o Europă în rapidă schimbare. Cu participarea a peste 20 de țări, aceste platforme au evidențiat valoarea ESDN ca conector al administrațiilor și ideilor” – a formulat László Borbély.
Una dintre inovațiile mandatului ce se încheie este lansarea formatului Topic Exchange, o formă structurată a dialogului tehnic între experți și reprezentanți guvernamentali. În perioada 2024-2025, au avut loc patru astfel de schimburi de informații pe subiecte precum date și indicatori, guvernanță, capacitate administrativă și inteligență artificială. ”Acest format și-a dovedit deja valoarea și sunt convins că va rămâne un pilon cheie al Rețelei, consolidând misiunea ESDN ca for al învățării și inovării” – a concluzionat consilierul de stat, considerând că – în ultimii doi ani - organizația a devenit mai vizibilă din punct de vedere politic, mai conectată instituțional, mai deschisă către tineri și mai matură în misiunea sa de facilitator al dezvoltării durabile în Europa.