Accesul la educaţia de calitate este esenţial pentru funcţionarea adecvată a unei societăţi durabile. În general, educaţia este considerată, în mod greșit, doar un proces care precede intrarea pe piaţa forţei de muncă. Educaţia ar trebui să fie tratată ca un proces care se derulează pe tot parcursul vieţii, indiferent de vârstă. În acest scop, pot fi încurajatr inovaţia şi meritocraţia, respectiv conduita şi emanciparea. Ca să ne apropiem de acest scop, trebuie redus abandonul şcolar şi este necesară îmbunătăţirea sistemului educațional, indiferent de locaţia geografică şi de domeniu, respectiv provenienţă.
Dezvoltarea durabilă înseamnă, în esență, asigurarea unor condiţii bune pe această planetă pentru generaţiile viitoare. Aşadar, din perspectiva Agendei 2030, educația este o temă fundamentală.
4.1 Până în 2030, asigurarea faptului că toate fetele și toți băieții absolvă învățământul primar și secundar gratuit, echitabil și calitativ, care să conducă la rezultate relevante și eficiente pe planul învățării
4.2 Până în 2030, asigurarea faptului că toate fetele și toti băieții au acces la dezvoltarea timpurie de calitate, îngrijire și educația preșcolară, astfel încât să fie pregătiți pentru învățământul primar.
4.3 Până în 2030, asigurarea accesului egal pentru toate femeile și toți bărbații la educație tehnică, vocațională și terțiară, inclusiv universitară, accesibilă și calitativă.
4.4 Până în 2030, creșterea substanțială a numărului de tineri și adulți care detin competențe relevante, inclusiv competențe tehnice și vocaționale, care sa faciliteze angajarea, crearea de locuri de muncă decente și antreprenoriatul.
4.5 Până în 2030, eliminarea disparităților între sexe în educație și asigurarea accesului egal la toate nivelurile de învățământ și formare profesională a persoanelor vulnerabile, inclusiv a persoanelor cu dizabilități, a populațiilor indigene și a copiilor aflati în situații vulnerabile
4.6 Până în 2030, asigurarea faptului ca toți tinerii și o proporție substanțială a adulților, atât bărbați, cât și femei, dispun de competențe elementare, precum alfabetizarea și aritmetica elementară.
4.7 Până în 2030, asigurarea faptului că toți elevii dobândesc cunoștințele și competențele necesare pentru promovarea dezvoltării durabile, inclusiv, printre altele, prin educația pentru dezvoltare durabilă și stiluri de viață durabile, drepturile omului, egalitatea de gen, promovarea unei culturi a păcii și non-violenței, cetățenia globală și aprecierea diversității culturale și a contribuției culturii la dezvoltarea durabilă