DDD

László Borbély: ”Mediul construit reprezintă 40% din sursa de dioxid de carbon. Lansăm un proiect prin care oferim soluții concrete în domeniul eficienței energetice a clădirilor”

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă a lansat, astăzi, 24 septembrie, seria de conferințe ”Building our Sustainable Future – soluții sustenabile pentru mediul construit”, un proiect important în ceea ce privește eficiența energetică a clădirilor, care își propune să ofere soluții tuturor celor interesați de aplicarea standardelor europene în această arie a dezvoltării durabile. Evenimentul de lansare, desfășurat la Palatul Victoria, a fost organizat în parteneriat cu Asociația Română pentru Dezvoltare Locală Durabilă (ARDLD).

”Mă bucură faptul că sunt de față decidenții de la nivelul Guvernului, domnii Mircea Abrudean, secretar general al Guvernului, Lucian-Ioan Rus, secretar de stat în Ministerul Economiei, Antreprenorialului şi Turismului, respectiv Marin Țole, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, precum și reprezentanții mediului academic și privat, dar și ai domeniului cercetării. Consider că împreună putem fi mai puternici și mai performanți” – a subliniat coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, consilierul de stat László Borbély, adăugând că punerea în practică a celor cuprinse în noul proiect necesită o schimbare de mentalitate, iar pentru ca aceasta să fie realizată, este nevoie de soluții viabile. ”În 2006, în calitate de ministru, am inițiat un proiect de izolare termică a clădirilor, iar evoluția domeniului până în acest moment este una spectaculoasă, drept care în 2023, am avut onoarea de a fi nominalizat de mediul privat din România la premiul Forumului pentru Eficiență Energetică din Europa Centrală și de Est, la Bratislava” – a mai adăugat consilierul de stat.

Scopul proiectului este acela de a agrega masa critică de competență necesară pentru schimbarea paradigmei în felul în care se proiectează și se construiesc clădirile pe teritoriul țării, totodată vor fi identificate soluții prin care mediul construit poate fi transformat în așa fel încât să devină parte integrantă a unui viitor sustenabil.

Proiectul vizează crearea unei platforme de colaborare și conlucrare între mediul academic, mediul privat, societatea civilă și administrația publică locală și centrală. Rolul acestei platforme este să devină un mecanism funcțional care să faciliteze dialogul constructiv și colaborarea eficientă între aceste segmente ale societății cu scopul de a genera soluții la problemele complexe legate de sustenabilitatea mediului construit.

Proiectul ”Building our Sustainable Future – soluții sustenabile pentru mediul construit” va fi promovat pe o scară largă în perioada următoare – în cadrul unor evenimente organizate la Iași și București – și va fi continuat și anul viitor, totodată vor monitorizate și rezultatele obținute în urma ediției de anul acesta.


”Building our Sustainable Future – soluții sustenabile pentru mediul construit”

Subiecte corelate

Setări cookies