Cum se plasează Europa în fața triplei crize planetare – Schimbările climatice, pierderea biodiversității și poluarea? La această întrebare au fost chemați să răspundă lideri și experți români și internaționali, membri ai Rețelei Europene de Dezvoltare Durabilă (ESDN), la conferința anuală a Rețelei, desfășurată la București în perioada 4 -5 octombrie 2022.
Conferința este organizată de ESDN, în colaborare cu Guvernul României, prin Departamentul de Dezvoltare Durabilă, coordonat de consilierul de stat László Borbély, care a fost reconfirmat astăzi în funcția de vicepreședinte al organizației europene.
„Mulțumesc colegilor din Rețeaua Europeană a Dezvoltării Durabile pentru reconfirmarea în poziția de vicepreședinte al organizației, funcție în care am fost ales încă de anul trecut. Mă voi asigura în continuare că interesele României vor fi reprezentate la cel mai înalt nivel în domeniul dezvoltării durabile. Faptul ca ediția din 2022 a Conferinței anuale a celei mai importante organizații europene pe dezvoltare durabilă are loc la București reprezintă încă o confirmare a faptului că eforturile noastre din ultimii ani au poziționat România ca hub regional în ceea ce privește Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. Vom depune eforturi în continuare pentru a angrena mai multe state europene în această rețea care reprezintă practic un parteneriat solid între cei care au convingerea că provocările cu care se confruntă omenirea pot fi depășite doar aplicând principiile dezvoltării durabile.” a afirmat László Borbély, consilier de stat, coordonatorul Departamentului de Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, vicepreședinte al Rețelei ESDN.
La eveniment au participat, fizic sau online, Mircea Abrudean (șeful Cancelariei Prim-ministrului României), Virginijus Sinkevičius (Comisarul european pentru mediu, oceane și pescuit), Tánczos Barna (Ministrul mediului, apelor și pădurilor), Alexandra-Maria Bocșe (consilier de stat pentru climă și sustenabilitate în cadrul Administrației Prezidențiale), și experți din România, Austria, Belgia, Finlanda, Germania, Luxemburg, Elveția, Țările de Jos, Franța, precum și reprezentanți ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), ai Comitetul Economic și Social European, ai Biroului European de Mediu, ai Comisiei Economice a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa (UNECE), ai Băncii Europene de Investiții (EIB), ai WWF România și membrii comitetului de conducere al Rețelei ESDN. Prima zi a conferinței a stârnit interesul a peste 100 de participanți.
Rețeaua ESDN contribuie la creșterea competențelor experților și organizațiilor care participă la elaborarea și aplicarea strategiilor naționale de dezvoltare durabilă în statele Europei, prin întreținerea unui fertil schimb de experiență între aceștia. În acest context, conferința „Poziția Europei ca agent principal de schimbare împotriva triplei crize planetare – Schimbările climatice, pierderea biodiversității și poluarea” a oferit participanților o perspectivă la zi privind planul de management până în 2024 al Directoratului European pentru mediu, a prezentat Planul de acțiune „Zero poluare”, a cartat pierderile în domeniul biodiversității, a evaluat impactul schimbărilor climatice asupra nivelului democrației și al justiției economice și sociale în Europa, a investigat soluțiile de finanțare în lupta împotriva schimbărilor climatice și a facilitat accesul la bune practici din țările reprezentate.